Niste raspunsuri…

“Am plecat incet’ privind oamenii care treceau pe langa mine. Fac asta de cand eram studenta, era excercitiul meu preferat sa ghicesc ce viata au, unde merg, la ce se gandesc… ba chiar in studentie eram si mai indrazneata – priveam in ochi barbati sau femei care-mi placeau si-mi compuneam pe loc o superfantezie sexuala cu el sau ea”… (Niste raspunsuri- Mihaela Radulesu)…

Cam asta citesc eu acuma… da, e ciudat… dar cumva ma regasesc printre aceste cuvinte. Nu atuncea cand spune de superfanteziile sexuale cu el, sau cu atat mai putin cu ea. Doar ca de multe ori ma trezesc si eu uitandu-ma intens la o persoana, direct in ochi, si dintr-un anume motiv as putea sa stiu ce gandeste acea persoana, complet necunoscuta. Cateodata ma uit in gol, si celalalt crede ca ma uit la el\ea si atuncea revin la realitate vazand ca celalt se jeneaza, sau nu stiu.. si incepe sa devina agitat. Atunea ofer un zambet discret si-mi cer scuze din privire, sperand ca vede asta. Poti afla asa de multe de la o persoana doar privind-o, ai putea sa afli si cele mai ascunse ganduri, sau secrete neimpartasite. Ai putea calatori cu acea persoana pentru cateva secunde, ai putea avea un trecut, doar pentru aceasta calatorie imaginara, ai putea dezbraca o persoana.. ai putea-o dezbraca de toate cuvintele, si gandurile care ii acopera chipul sau din contra ai putea-o imbraca cu o amintire, cu o privire, cu un clipit… cu o fractiune de secunda. Se pot intampla multe uitandu-te intens la o persoana, putini sunt cei care “suporta”asta. De cele mai multe ori daca este un oarecare intalnit pe banca din parcul Astra in timp ce astepti sa pleci acasa, doar ca vrei sa mai stai inca o secunda cu tine, si sti ca o data ce te-ai hotarat sa-ti iei ghiozdanul si sa te ridici de pe banca si sa pleci spre autobuz, desi singur sti nu vei mai avea parte de a fi doar tu cu tine. M-am surprins de multe ori stand pe aceeiasi banca din acelasi parc, uitand de mine, asteptand… sa treaca, sa treaca nu stiu cine, sau nu stiu ce… Ce-i drept in ultima luna am cam evitat “asteptatul” asta, sau “statul” cum vreti sa-i spuneti, a fost cam frig afara.

Pana la urma nu am inteles niciodata de ce oamenii evita privirea, si nu ma refer doar la un necunoscut. Ati incercat vreodata sa faceti asta cu o prietena, sau un prieten? Cat de mult poti rezista? Eu personal pot face asta, dar deobicei pe celalalt il bufneste plansul sau rasul, sau intervine ceva care distrage atentia… e ceva-ul care lipseste. Un “ceva” necunoscut… dar stii sigur ca l-ai gasit atuncea cand o faci. Pana la urma m-am invartit intr-un cerc de cuvinte aicea… oare de la ce am pornit? Unde am vrut sa ajung? Nu stiu, dar nu ma apuc sa sterg tot ce am scris, sunt sigura ca a fost cu un scop.

Si cu toate astea, maine se incepe scoala… cred ca asta era cruntul si frumosul adevar )

Maine… maine e o noua zi, maine, maince incepem scoala … scoala.. da… e un cunvant greu de pronuntat in ultima zi de vacanta. Desi nu vreau sa incep scoala, vreau! Pentru ca am nevoie de asta, am nevoie sa fac ceva, sa ma enervez pe colega mea de banca, sau pe profesorul “X” sau “Y”, sau sa ma fofilesc atunci cand nu stiu, sa ma plang ca mi-e somn si in ultima secunda sa rad din tot sufletul. Pana la urma e frumoasa viata de liceu… si cu gandul asta ma resemnez, si incet … cu “baby steps”.. arunc repede o privire peste orar si imi fac ghiozdanul…