Today’s that day

Astazi mi-am amintit ceea ce cautam de mult…

Nu vi s-a intamplat sa uitati ceva inainte de a pleca undeva, sa cauti prin toata casa, si cand  ai plecat, si esti la o distanta suficienta de casa, sa iti amintesti?! Mie mi s-a intamplat… astazi cu desavarsire, doar ca un pic altfel…ca atunci cand ai pofta de ceva dulce si nu stii de ce anume

M-am trezit de dimi, si e una dintre acele zile cand m-am trezit si am stiut exact ce trebuie sa fac, ce trebuie sa spun, care e decizia corecta, si ce anume simt. Bun deci stiu care este urmatorul pas, si totusi lipsea ceva ca sa fie totul asa cum mi-am propus…

Dupa lungi “navigari” pe net, cautand “acul in carul cu fan” …desi nu inteleg de ce am cautat ceva pe net, de parca daca intreb googel-ul “Ce imi lipseste in acest moment?” ar stii sa-mi raspunda, dar ma uitam, in nestire de cauza. Si printre multele pagini deschise in timp ce imi citeam vesnicile noutati, ziare, reviste, horoscop, am vazut o afirmatie de genu “eu cand scriu, ma descarc”..am vazut, am citit…am realizat mai tarziu:)) Si asa mi-am amintit de wordpres-ul meu, si de nevoia mea de a scrie. Nu v-am zis nici o noutate, nu am anuntat nici ca mi-am pierdut pantoful, nici ca mi-e foame sau mi-e sete… m-am descarcat. Am vorbit putin cu cea din mine, imi era dor. Acuma pot sa fac ce mi-am propus, sper ca totul sa fie bine.

Pana data viitoare, va rdoresc o Duminica placuta!

Movie-uri

Yup, aveam dreptate nu merita sa renunt eu la anumite chestii pentru nimeni sau nimica …(asta e doar o mica, scurta paranteza)

Si acuma, scopul acestui mini articol… tocmai am vazut un film pe care la inceput il refuzam cu desavarsire, adica ma uitasesm pe sarite, cateva minute si nu mi s-a parut cine stie ce, si am zis… neh, nu merita. Dar pentru ca intr-una dintre seri aveam nevoie de un film, mi s-a spus, hey… we should see that one. Bineinteles raspunsul a fost unul rapid si foarte rastit:” NU”

Iar astazi, am ajuns acasa, si in timp ce imi aranjam prin camera , cu un chef “nebun” mi-a venit cheful sa vad un film, m-am facut comoda alaturi de Orlando (laptzopul meu pentru cei ce nu stiu ), si incep sa ma uit printre nenumaratele mele filme, toate erau vazute de cel putin 2-3 ori (tipic mie ) )iar singurul nevizionat a fost “Slumdog Millionaire“. Da stiu, film celebru, aparut din 2008, m-am trezit si eu acuma, dar pentru cei care nu l-au vazut inca, chiar merita.

Ma rog… cam atata vroiam sa va zis, defapt sa va propun sa va uitati, cand nu aveti la ce la  Slumdog Millionaire, pe mine “m-a uns la suflet”…sa zic asa…

Cateodata, pretul pentru iubire poate fi atat de scump… dar in final,merita!!!

Niste raspunsuri…

“Am plecat incet’ privind oamenii care treceau pe langa mine. Fac asta de cand eram studenta, era excercitiul meu preferat sa ghicesc ce viata au, unde merg, la ce se gandesc… ba chiar in studentie eram si mai indrazneata – priveam in ochi barbati sau femei care-mi placeau si-mi compuneam pe loc o superfantezie sexuala cu el sau ea”… (Niste raspunsuri- Mihaela Radulesu)…

Cam asta citesc eu acuma… da, e ciudat… dar cumva ma regasesc printre aceste cuvinte. Nu atuncea cand spune de superfanteziile sexuale cu el, sau cu atat mai putin cu ea. Doar ca de multe ori ma trezesc si eu uitandu-ma intens la o persoana, direct in ochi, si dintr-un anume motiv as putea sa stiu ce gandeste acea persoana, complet necunoscuta. Cateodata ma uit in gol, si celalalt crede ca ma uit la el\ea si atuncea revin la realitate vazand ca celalt se jeneaza, sau nu stiu.. si incepe sa devina agitat. Atunea ofer un zambet discret si-mi cer scuze din privire, sperand ca vede asta. Poti afla asa de multe de la o persoana doar privind-o, ai putea sa afli si cele mai ascunse ganduri, sau secrete neimpartasite. Ai putea calatori cu acea persoana pentru cateva secunde, ai putea avea un trecut, doar pentru aceasta calatorie imaginara, ai putea dezbraca o persoana.. ai putea-o dezbraca de toate cuvintele, si gandurile care ii acopera chipul sau din contra ai putea-o imbraca cu o amintire, cu o privire, cu un clipit… cu o fractiune de secunda. Se pot intampla multe uitandu-te intens la o persoana, putini sunt cei care “suporta”asta. De cele mai multe ori daca este un oarecare intalnit pe banca din parcul Astra in timp ce astepti sa pleci acasa, doar ca vrei sa mai stai inca o secunda cu tine, si sti ca o data ce te-ai hotarat sa-ti iei ghiozdanul si sa te ridici de pe banca si sa pleci spre autobuz, desi singur sti nu vei mai avea parte de a fi doar tu cu tine. M-am surprins de multe ori stand pe aceeiasi banca din acelasi parc, uitand de mine, asteptand… sa treaca, sa treaca nu stiu cine, sau nu stiu ce… Ce-i drept in ultima luna am cam evitat “asteptatul” asta, sau “statul” cum vreti sa-i spuneti, a fost cam frig afara.

Pana la urma nu am inteles niciodata de ce oamenii evita privirea, si nu ma refer doar la un necunoscut. Ati incercat vreodata sa faceti asta cu o prietena, sau un prieten? Cat de mult poti rezista? Eu personal pot face asta, dar deobicei pe celalalt il bufneste plansul sau rasul, sau intervine ceva care distrage atentia… e ceva-ul care lipseste. Un “ceva” necunoscut… dar stii sigur ca l-ai gasit atuncea cand o faci. Pana la urma m-am invartit intr-un cerc de cuvinte aicea… oare de la ce am pornit? Unde am vrut sa ajung? Nu stiu, dar nu ma apuc sa sterg tot ce am scris, sunt sigura ca a fost cu un scop.

Si cu toate astea, maine se incepe scoala… cred ca asta era cruntul si frumosul adevar )

Maine… maine e o noua zi, maine, maince incepem scoala … scoala.. da… e un cunvant greu de pronuntat in ultima zi de vacanta. Desi nu vreau sa incep scoala, vreau! Pentru ca am nevoie de asta, am nevoie sa fac ceva, sa ma enervez pe colega mea de banca, sau pe profesorul “X” sau “Y”, sau sa ma fofilesc atunci cand nu stiu, sa ma plang ca mi-e somn si in ultima secunda sa rad din tot sufletul. Pana la urma e frumoasa viata de liceu… si cu gandul asta ma resemnez, si incet … cu “baby steps”.. arunc repede o privire peste orar si imi fac ghiozdanul…

Discutie

Nu de mult am purtat o discutie cu “X” despre regret… si cum ca acesta nu si-ar avea rostul in viata nimanui, asa este. Nu isi are rostul, dar atuncea de ce exista? Ma rog, problema e, ca aceasta discutie intr-un fel sau altul m-a influentat (si nu ma las influentata de orcine si nici foarte usor…) . Deci, intr-o zi mi-am gasit ceva timp pentru mine, si pentru mintea mea, si am petrecut ceva timp doar cu mine, inchizand toate portile care vroiau sa se deschida in acel moment si ignorand toate vocile care ma strigau. Si am decis sa ma gandesc foarte bine la toate lucrurile care le-am regretat pana in momentul de fata, si am gasit la toate cate un scop mai mult sau mai putin plauzibil, iar dupa aceea dus o munca si mai grea de convingere cu mine insumi. Sa ma conving ca aceste scopuri chiar exista Bun, nu existau toate, dar important este ca oarecum am crezut, oarecum….

Intra-devar am ajuns si eu la aceasta concluzie… ca regretul este o adevarata pierdere de timp, iti iroseste viata, timpul, lacrimile. Toate acestea sunt mult mai pretioase decat orice alta intamplare traita

Dar cand vine vorba de regrete de cuvinte? Atuncea mai este valabil?… Si culmea cuvinte care fac fericit, si totusi le regreti? Si astepti, si vezi ca practic nu a fost nici un rezultat si nici nu le-ai spus cu un scop, sau ai spus dar scopul a fost pierdut pe drum… Aici ce poti face cu regretul….?

Regretul pentru lucrurile pe care le-am facut dispare cu timpul; regretul pentru lucrurile pe care nu le-am facut este inconsolabil.

WordPress? De ce?…

Nu stiu chiar nu stiu…

Nu stiu cum sa incep sa va zic defapt care e problema, ca sa puteti intelege, dar asa m-am inselat in privinta la tot, nimica specific, dar stiu la ce ma refer, doar ca sunt asa de multe chestii.

Totusi, uite asa cred ca nu pot tine eu de promisiunea facuta, mai intai mie si dupa aia celorlalti…

Dar hai sa iau o problema, care ar trebui sa o avem toti cei de pe wordpress in comun, si sa incep printr-o intrebare… De ce v-ati creat un blog wordpress, ca sa primit comenturi de la prieteni?… Sa aveti cat mai multe views? … Sa ce? Motivul esential care este pentru voi, pentru fiecare in parte? Eu chiar nu pot intelege muuulta lume.De ce spun una, dar fac cu totul si cu totul altceva, de ce? De ce se face totul de fatada, ascundand adevaratul scop, de ce toata lumea pune piedici la celalalt, De ce? Da, stiu nu puteti raspunde, nici eu nu pot.

Pana la urma avand xxx numar de pagini va multumeste mai mult decat atuncea cand vine o persoane, una singura, care nu iti spune, wow ce cool, ce tare, etc, care iti spune ca ai schimbat ceva in gandirea lui, sau ca nu este de acord cu tine pentru ca… sau altceva, altceva important, care sa conteze pentru toata lumea…

Nu stiu, poate nici nu m-am facut inteleasa, dar e asa un nor negru de intrebari in jurul meu, la care as vrea sa aflu raspunsurile, si poate asa mi-as intelege propria specie… omul.

Este doar o chestiune de timp sau asa va fi pentru totdeauna?

Asta e una dintre frecventele intrebari care si le pune toate lumea in asa numitele „situatii de criza”… nu conteaza ce fel de criza este, „important” este ca, este.

Asta e si una dintre intrebarile care mi-am pus-o si eu astazi de dimineata dupa un vis neasteptat, dar frumos (sa zicem)… dar pentru aia tot m-am trezit cu fata la perna, bosumflata, fara chef de a face ceva. Iar apoi primesc un telefon, la fel de neasteptat intr-un fel, si in altul foarte asteptat. Daca ma intelegeti ce spun… ceea ce ar fi ciudat pentru ca de abea reusesc eu sa ma inteleg, dar asta este deja alta „mancare de peste”, care daca incep acuma sa o dezbat o sa dureze ceva timp, si o sa ma enervez, iar cu siguranta intentia mea nu este asta si nici sa va aduc plictiseala. Daca ma gandesc nici  nu stiu care este intentia mea… sau poate stiu, cred ca am gasit (dupa ce am stat cateva minute)… intentia mea este sa ma descarc, si asta ramane oficial.

Asa, unde am ramas? Asa, cu telefonul primt, care mi-a ridicat un semn de intrebare cat mine de mare, adica oare e adevarat ce a spus despre mine, sau a fost doar asa, sa ma simt eu mai bine, ca si cum ar fi avut un presentiment ca ziua mea nu a inceput tocmai cu dreptul. Si pana la urma ce daca e adevarat sau nu? trebuie sa continuu ce am inceput… ceea ce mi-am propus.  Usor de spus, dar chiar asa de greu de facut? Nu stiu… sa scriu? Nu mi-a fost greu pana acuma, in sensul ca aspirand, citind, mancand imi venea cate o idee de la care pornea si restul, rezultatul fiind de cele mai multe ori nu foarte pe placul meu. Dar important au fost celelalte rezultate,exceptiile  care imi placeau, care imi inspirau ceva cand re-citeam. Si acuma, astazi, de cateva zile, saptamani, luni… nu mai imi vine nici o idee fulgeratoare, trecatoare asa cum obisnuiam. Acuma,ajungand intr-un final la vesnica intrebare … „este doar o chestiune de timp sau asa va fi pentru totdeauna”. Nu stiu, si nu stiu daca sunt pregatita sa aflu… tot la fel de bine nu stiu, daca ce am scris eu pe-aicea are vreun sens…

Un nou (i)recuperabil inceput

Este un adevarat mister si pentru mine de ce am creat aceasta pagina, nenumarate incercari esuate am mai avut. Doar ca de data  asta vreau sa scriu, vreau sa scriu cu drag, din suflet… sa exprim ceva, sau poate doar sa ma descarc in anumite momente. Cateodata scrisul devine o nevoie… o nevoie facuta din placere si nu din obligatie.

Un nou an, un nou inceput, o noua persoana, o noua “eu” ¨[...]¨